Tot Ziua 1 (sau Asteptarea si Zborul)

La 8 AM ma suna mama. Mi-a luat din Constanta un bilet la primul zbor Timisoara-Viena cu Austrian Airlines... la ora 4.30 PM. Ok, bun, am transport.... in 8 ore si jumatate. Perspectiva de a sta degeaba atat timp ma face sa realizez cat de obosita si nemancata sunt. Dupa o ora se deschide si singurul barulet din aeroport si imediat imi iau o sticla de Cola si ceva de mancare.

Ma tot uit la oamenii din sala de asteptare, oameni care vin si pleaca si ma familiarizez cu aeroportul. Ghinionul este ca sunt cam tintuita de scaun din cauza bagajelor. Ma apuc sa citesc Terry Pratchett - In Camion.Triologia nomilor.

Dupa 2 ore jumatate termin cartea si incep iarasi sa ma plictisesc. Ma duc la bar si bag un Redbull, sa ma mai trezeasca. Avand in vedere ca acesta este primul meu zbor, am un schimb de instructiuni cu prietena mea cea mai buna prin sms. Ok, cam stiu ce trebuie sa fac sa nu ma fac de ras.

Imi scot cubul Rubik si incep sa ma joc cu el. Pentru jumatate de ora, ma amuz vrajind un copil de vreo 5-6 ani cu jucaria. Incep sa simt oboseala din ce in ce mai tare, mi se inchid ochii si imi tot cade capul intr-o parte.

In stanga mea Georgeta de la informatii, vorbeste cu iubitul la telefon.

Remarc un mic poster cu Free Wireless, asa ca imi scot laptopul si ma conectez. Din pacate, bateria e pe jumatate descarcata, asa ca nu-mi ramane timp decat sa-mi verific e-mailul si sa mut la sah pe RedHotPawn.

Georgeta vorbeste cu Laura de la Tarom despre cum vrea sa-si tatueze sprancenele.

Ma apuc sa citesc a doua carte pe care o am la mine - Jurnalul pierdut a lui Don Juan de Douglas Carlton Abrams (multumesc Alina!) - insa sunt atat de obosita incat nu reusesc sa ma concentrez si tot sar randurile.

Georgeta vorbeste iar la telefon cu iubitul.

Dupa 7 ore si jumatate de asteptare si 3 RedBull in total, in sfarsit se anunta inceperea check-in-ului si pentru zborul meu. Tacticos, ma ridic, ma aranjez,imi bag geanta de umar in ghiozdan, imi iau la revedere de la Georgeta din priviri si ma duc la biroul Austrian Airlines. Cand ajunge si randul meu, imi pun bagajele pe cantar, ii spun tipului numele meu si ii intind pasaportul. Tipul ma gaseste pe lista de pasageri dar ma anunta ca exista o mica problema cu bagajele. -Ce problema?! - Pai, bagajele dumneavoastra depasesc limita de greutate permisa de zbor cu... 25 de kg. (!). Ideea era ca limita consta in 20 de kg, cu extensie de maxim 5 kg pe ochi frumosi. Poate ca am eu ochii verzi, dar cat de frumosi sa fie la doua trolere (unul mare si unul mediu) de 50 de kg?! -Ok, si care ar fi solutia? -Pai, sunt trei variante, va trimiteti jumatate de bagaje prin Cargo, va mai lasati aici din bagaje sau platiti surplusul. Dupa cateva verificari am constatat ca nu mai aveam timp sa trimit nimic prin Cargo pentru ca pierdeam zborul (si doar statusem 8 ore degeaba in aeroport) si sunt la 800 de km de casa, deci nu am unde sa-mi las niste lucruri. Ramanea doar sa platesc surplusul, cat sa fie... 1€ maxim pe kg! - Ok, platesc! ii spun tipului. -Da, 250€ va rog, 10€ pe kg. (si zambeste) Simt cum imediat mi se imoaie genunchii, imi urca stomacul in gat si vad negru cu picatele portocalii in fata ochilor. CAT?!
Imi calculez rapid posibilitatile financiare - zero, posibilitatile fizice - zero. Si cum decolteul era bine ascuns sub bluzon, imi mai ramaneau doar lacrimile. Asa ca, cu puppy eyes si buza de jos tremurand, incep sa ma plang : stiti, eu studenta, bursa in Viena, mare ocazie pentru mine, luat multe carti sa invat, nu avut posibilitati, trebuia sa plec cu trenul, m-au intors la granita, greva la unguri, mers cu personal de noapte, stat 8 ore in aeroport, din Constanta, nu am unde sa las lucruri, ca va rog, ca nu se poate altfel, putin ajutor, ca bunica o sa se roage pentru dumneavoastra (sa nu fim ipocriti), ca bursa, sansa vietii mele... va rog?!! Tipul se uita putin incurcat la mine si imi zice sa-l astept pe managerul companiei si sa vorbesc cu el despre problema. Asa ca ma retrag din rand si ii las pe ceilalti cu doar cateva bagaje lejere sa faca check-in-ul, uitandu-ma la ei geloasa pe trolerele lor mici. Cat l-am asteptat pe manager, mi-am deschis bagajele, mi-am indesat cateva carti in ghiozdanul si asa plin si mi-am tras cateva bluze pe mine,mi-am indesat tot felul de tuburi de tempera si acrilice prin buzunare, doar-doar usurez putin trolerele (unul mare si unul mediu). In momentul in care a aparut ,in sfarsit, managerul companiei, aratam ca un caine plouat, cu ochii rosii si cu tot felul de chestii indesate in buzunare.
Am hotarat ca pana la urma sa imi faca imbarcarea cu bagaje cu tot, fara sa las nimic in urma, dar urma sa platesc macar suma de 50€. -Multumesc, multumesc mult, bunica mea o sa se roage pentru Austrian Airlines! Dupa plecarea managerului, tipul de la ghiseu, mi-a luat bagajele si in momentul in care i-am intins cardul visa cu degetele tremurande, mi-a zambit si mi-a zis ca nu mai este nevoie sa platesc nimic, in urma interventiei pe langa manager, a domnisoarei de la Austrian Airlines de la biroul alaturat. M-am uitat in stanga si i-am multumit respectivei domnisoare din priviri. Mi-a raspuns cu un semn din cap. Apoi a urmat cireasa de pe tort: -Doriti loc la geam?

In doar 45 de minute (!) am aterizat in Viena, cu urechile infundate si paralizate de durere din cauza presiunii (ulterior am aflat ca trebuia sa tin gura putin intredeschisa). Am ajuns la banda de bagaje si mi-am recuperat un troler... si atat. Cealalta jumatate de bagaj se incapatana sa nu apara. Langa mine, o tipa in aceeasi situatie. Dupa cateva minute si cateva schimburi de priviri ne ducem la biroul de bagaje pierdute si in momentul in care completam formularul pentru troler, austriecii s-au prins ca defapt, acesta este in aeroport, dar fiind trecut la categoria extra heavy a ajuns intr-un depozit in celalat capat al terminalului. Le multumesc pentru informatie si ma duc sa-l recuperez de-acolo. In momentul in care am iesit din aeroport, l-am gasit pe Lorand(unul dintre cei 5 amici pe care ii am aici) cu urechile putin lungite de cat ma asteptase, dar fericit ca ne revedeam dupa 6 luni. Cu ajutorul lui a fost mult mai usor sa transportam bagajele la caminul unde aveam sa stau pentru urmatoarele doua saptamani.
Mi-am lasat bagajele, am facut un dus rapid, am mancat si m-am bagat in pat.
Unde evident am adormit instantaneu, in sfarsit in Viena!

p.s. trebuie sa adaug ca nota acestui post, ca multumesc din suflet echipei Austrian Airlines din Timisoara pentru ca m-au scutit de 250€, chiar daca i-am mintit ca aveam bursa, disperarea si posibilitatile financiare erau in aceeasi stare! Le multumesc pentru ca au inchis ochii la cele 50 de kg de bagaje si pentru ca au fost de un real ajutor.