In primele zile cat am fost acasa am vorbit incontinuu, povestind la toata lumea "cum este acolo". Evident mi-am pierdut glasul, dar nu si urechile si astfel am putut sa-i ascult pe toti povestind ce-au mai facut ei in ultimele trei luni.
Acasa intotdeauna o sa ramana acasa, asa ca au fost: mesele cu mancare ca la mama, vizitele, mountain dew, barul vama si doors, rasetele, dansul, petrecerile, plecatul in Vama Veche cu cortul, dansul pe mesele din Expirat cu David si Uana, Vodka kiss si o raceala zdravana.
A fost frumos si scurt.
La intoarcere m-au dus baietii la aeroport si totul a fost in regula. Nici o problema la zbor.
Cand am ajuns acasa, usa de la intrarea in bloc era inchisa si am trezit-o pe vecina de la parter sa-mi deschida. Casa era un dezastru.
6.7.08
Primul Aproape Zbor spre casa
In momentul in care mi-am dat seama ca am pierdut avionul spre Casa, stand si asteptand-ul ca proasta in aeroport mi s-au inmuiat genunchii. Cum am mai zis.. prostia se plateste.. sau lipsa de experienta.
Si cum eu stiam sa fac check-in-ul doar cu lacrimi... am inceput iarasi sa plang si sa-i explic tipei ca eu pur si simplu n-am stiut si ca am biletul de 3 luni de zile si ca trebuie neaparat sa ma urc in avionul asta! Tipa imi explica calma ca nu e nici o problema ca, biletul nu l-am pierdut ci doar zborul si ca pot sa iau urmatorul zbor spre Timisoara, adica.. maine. (pe langa faptul ca nu aveam bani nici sa ma intorc in Viena, nici nu vroiam sa aflu reactia mamei, care de entuziasm ca vin acasa nu mai lucrase de doua zile - stii mama, am pierdut avionul!) Asa ca am inceput iarasi sa ma plang si sa ma rog de tipa sa ma ajute cumva, si in momentul in care a vazut cat de tare imi tremurau mainile (asta vedeam si eu, la fata nu m-am vazut dar ea evident da) m-a luat frumos de mana si m-a dus la acel birou de Austrian Airlines la care mai fusesem de doua ori si i-a explicat tipei de acolo problema mea. Respectiva s-a uitat la ea in calculator si mi-a scos un bilet fara loc pentru zborul spre Timisoara. Cealalta tipa mi l-a dat si mi-a explicat ca daca fug am sanse sa prind un loc in avion, daca nu prind, sa ma intorc la ea si imi aranjeaza ceva pentru urmatorul zbor. Apoi mi-a luat bagajul, i-a pus jumatate de eticheta si cealalta mi-a pus-o pe pasaport, m-a asigurat ca bagajul o sa calatoreasca cu mine si mi-a zis sa fug. And I did, ca vantul prin terminale si porti si zona de duty free. La controlul de dinainte de poarta de imbarcare, a trebuit sa stau sa-mi scot laptopul din geanta, sa-mi scot cureaua, ceasul si cheile si monezile din buzunare. Apoi am alergat spre poarta de plecare a avionului, in timp ce cu o mana imi tineam pantalonii, cu una cureaua, telefonul, cheile si monezile, cu una laptopul si cu una geanta. Am ajuns exact cand se formase coada pentru ca tocmai anuntasera boarding-ul. M-am asezat la coada, mi-am pus cureaua inapoi pe pantaloni, tot ce avem in buzunare si laptopul inapoi in geanta si am inceput sa-mi rod unghiile, privind gelos la cei cu loc. Cu doua persoane in fata mea era o tipa care.. nici ea nu avea loc (nu stiu cum de) si i s-a explicat ca trebuie sa se duca la biroul de langa sa discute problema. Auzind, m-am scos si eu din coada si am ajuns la biroul respectiv odata cu tipa (in spatele nostru mai erau trei tipi in aceeasi situatie). Tipa respectiva era romanca, asa ca am discutat cu ea putin si am aflat ca era in tranzit in Viena. Am asteptat sa vina reprezentantul Austrian Airlines la birou si cand a ajuns a zis un singur cuvant : ´Buchuhr?´ (adica numele meu de familie pe limba austriecilor). M-am facut repede prezenta si i-am intins biletul fara loc asa cum imi ceruse. In schimb, mi-a dat ultimul loc din avion. Imi venea sa-l iau in brate si nu ma mai interesa nimic. M-am reasezat la coada, si nu m-a deranjat ca a trebuit sa stau iarasi sa astept imbarcarea, ranjind prosteste si cu unghiile pe jumatate mancate.
In avion, amabila stewardesa Austrian Airlines ma conducea spre locul meu si eu abea m-am abtinut sa nu o iau in brate de fericire. Zborul a fost scurt (doar 45 de minute nu?) si cu multa guma de mestecat ca sa nu mai am probleme cu urechile. Cand am ajuns, nu-mi incapeam in piele de fericire ca sunt din nou acasa si vroiam sa ies cat mai repede din zona cu bagajele ca sa-i intalnesc dupa trei luni (!) pe prietenea mea cea mai buna si pe prietenul ei care ma asteptau in aeroport. Mi s-a parut grozav cum dupa verificarea pasaportului mi s-a spus ´Bine a-ti venit in Romania´ pe romaneste!
La banda de bagaje am intrat in vorba cu o doamna in varsta foarte simpatica, romanca ce traieste in Munchen, care amuzata imi zicea ca niciodata nu are norocul ca bagajul ei sa iasa printre primele. Cand s-a oprit banda si bagajele noastre nu aparusera si-a facut intrarea o angajata Austrian Airlines (ce timing!) care ne-a anuntat ca acestea sunt inca in Viena si ca vin maine cu urmatorul zbor. Pe mine m-a pufnit rasul si am primit cateva priviri curioase `Cum domnisoara, tocmai vi s-a pierdut bagajul si dumneavoastra radeti?!´ ... asta sa fie problema mea!
Asa ca am completat formularul si recunoasterea bagajului si i-am informat amabil ca eu imi continui drumul spre Constanta, asa ca trebuie sa mi-l trimita acolo. Nici o problema. Bagajul imi va fi expediat pe aeroportul Kogalniceanu si o sa-l ridic de acolo. Afara prietenii mei ma asteptau ranjind cu o foaie A4 cu numele meu. Ne-am imbratisat si se mirau de ce putine bagaje am. ´A nu, uite bagajul meu e pe foaia asta, e inca in Viena, vine maine!´
Ne-am suit in masina si am plecat spre Bucuresti. Pe drum, mi-am sunat parintii si prietenii din Viena povestindu-le de intamplari. La un moment dat am primit un mesaj de la fratele meu mic `Auzi eu il las pe David sa se culce, ca deja ma ia la intrebari de ce tot trag de el sa ne uitam la filme!´ Sigur, nici o problema, oricum eu n-am somn, asa ca de dimineata la 4.30 cand o sa se trezeasca sa se duca sa ma ia de la gara, o sa ma gaseasca in bucatarie.
Am ajuns in Bucuresti pe undeva pe la 2.30 AM. Cand am intrat in apartament, fratele meu mic si-a scos capul din fosta mea camera de studentie bucuresteana. Si asa era cu un cap mai mare ca mine cand am plecat, acum era si mai mare! Saracul a stat si m-a asteptat. Am stat de vorba in bucatarie pana cand s-a trezit David(surpriza a cam fost stricata pentru ca m-a auzit vorbind), dar evident tot s-a bucurat. Fratele mic s-a dus sa se intinda si el putin si am ramas la povesti cu David. Urma sa plecam la 7 dimineata cu masina spre Constanta. La repartizarea bagajelor in masina, David glumea cu mine, ´Aaaa, sa nu ne facem probleme ca nu avem loc cu toate cele si chitarile, oricum Ioana probabil are doar o punga!´
Am ajuns in Constanta la 9.30 AM. Mama ma astepta entuziasmata in fata blocului. Imi fusese asa de dor de toti! Nu-mi incapeam in piele de bucurie si vroiam sa povestesc tuturor de cum este in Viena!
O alta nota: ca si intru-un alt post doresc sa multumesc inca o data echipei Austrian Airlines de data aceasta, cea din Viena, pentru ajutorul cu biletul de zbor, chiar daca a fost din prostia mea si chiar daca mi-au pierdut bagajul.
Si cum eu stiam sa fac check-in-ul doar cu lacrimi... am inceput iarasi sa plang si sa-i explic tipei ca eu pur si simplu n-am stiut si ca am biletul de 3 luni de zile si ca trebuie neaparat sa ma urc in avionul asta! Tipa imi explica calma ca nu e nici o problema ca, biletul nu l-am pierdut ci doar zborul si ca pot sa iau urmatorul zbor spre Timisoara, adica.. maine. (pe langa faptul ca nu aveam bani nici sa ma intorc in Viena, nici nu vroiam sa aflu reactia mamei, care de entuziasm ca vin acasa nu mai lucrase de doua zile - stii mama, am pierdut avionul!) Asa ca am inceput iarasi sa ma plang si sa ma rog de tipa sa ma ajute cumva, si in momentul in care a vazut cat de tare imi tremurau mainile (asta vedeam si eu, la fata nu m-am vazut dar ea evident da) m-a luat frumos de mana si m-a dus la acel birou de Austrian Airlines la care mai fusesem de doua ori si i-a explicat tipei de acolo problema mea. Respectiva s-a uitat la ea in calculator si mi-a scos un bilet fara loc pentru zborul spre Timisoara. Cealalta tipa mi l-a dat si mi-a explicat ca daca fug am sanse sa prind un loc in avion, daca nu prind, sa ma intorc la ea si imi aranjeaza ceva pentru urmatorul zbor. Apoi mi-a luat bagajul, i-a pus jumatate de eticheta si cealalta mi-a pus-o pe pasaport, m-a asigurat ca bagajul o sa calatoreasca cu mine si mi-a zis sa fug. And I did, ca vantul prin terminale si porti si zona de duty free. La controlul de dinainte de poarta de imbarcare, a trebuit sa stau sa-mi scot laptopul din geanta, sa-mi scot cureaua, ceasul si cheile si monezile din buzunare. Apoi am alergat spre poarta de plecare a avionului, in timp ce cu o mana imi tineam pantalonii, cu una cureaua, telefonul, cheile si monezile, cu una laptopul si cu una geanta. Am ajuns exact cand se formase coada pentru ca tocmai anuntasera boarding-ul. M-am asezat la coada, mi-am pus cureaua inapoi pe pantaloni, tot ce avem in buzunare si laptopul inapoi in geanta si am inceput sa-mi rod unghiile, privind gelos la cei cu loc. Cu doua persoane in fata mea era o tipa care.. nici ea nu avea loc (nu stiu cum de) si i s-a explicat ca trebuie sa se duca la biroul de langa sa discute problema. Auzind, m-am scos si eu din coada si am ajuns la biroul respectiv odata cu tipa (in spatele nostru mai erau trei tipi in aceeasi situatie). Tipa respectiva era romanca, asa ca am discutat cu ea putin si am aflat ca era in tranzit in Viena. Am asteptat sa vina reprezentantul Austrian Airlines la birou si cand a ajuns a zis un singur cuvant : ´Buchuhr?´ (adica numele meu de familie pe limba austriecilor). M-am facut repede prezenta si i-am intins biletul fara loc asa cum imi ceruse. In schimb, mi-a dat ultimul loc din avion. Imi venea sa-l iau in brate si nu ma mai interesa nimic. M-am reasezat la coada, si nu m-a deranjat ca a trebuit sa stau iarasi sa astept imbarcarea, ranjind prosteste si cu unghiile pe jumatate mancate.
In avion, amabila stewardesa Austrian Airlines ma conducea spre locul meu si eu abea m-am abtinut sa nu o iau in brate de fericire. Zborul a fost scurt (doar 45 de minute nu?) si cu multa guma de mestecat ca sa nu mai am probleme cu urechile. Cand am ajuns, nu-mi incapeam in piele de fericire ca sunt din nou acasa si vroiam sa ies cat mai repede din zona cu bagajele ca sa-i intalnesc dupa trei luni (!) pe prietenea mea cea mai buna si pe prietenul ei care ma asteptau in aeroport. Mi s-a parut grozav cum dupa verificarea pasaportului mi s-a spus ´Bine a-ti venit in Romania´ pe romaneste!
La banda de bagaje am intrat in vorba cu o doamna in varsta foarte simpatica, romanca ce traieste in Munchen, care amuzata imi zicea ca niciodata nu are norocul ca bagajul ei sa iasa printre primele. Cand s-a oprit banda si bagajele noastre nu aparusera si-a facut intrarea o angajata Austrian Airlines (ce timing!) care ne-a anuntat ca acestea sunt inca in Viena si ca vin maine cu urmatorul zbor. Pe mine m-a pufnit rasul si am primit cateva priviri curioase `Cum domnisoara, tocmai vi s-a pierdut bagajul si dumneavoastra radeti?!´ ... asta sa fie problema mea!
Asa ca am completat formularul si recunoasterea bagajului si i-am informat amabil ca eu imi continui drumul spre Constanta, asa ca trebuie sa mi-l trimita acolo. Nici o problema. Bagajul imi va fi expediat pe aeroportul Kogalniceanu si o sa-l ridic de acolo. Afara prietenii mei ma asteptau ranjind cu o foaie A4 cu numele meu. Ne-am imbratisat si se mirau de ce putine bagaje am. ´A nu, uite bagajul meu e pe foaia asta, e inca in Viena, vine maine!´
Ne-am suit in masina si am plecat spre Bucuresti. Pe drum, mi-am sunat parintii si prietenii din Viena povestindu-le de intamplari. La un moment dat am primit un mesaj de la fratele meu mic `Auzi eu il las pe David sa se culce, ca deja ma ia la intrebari de ce tot trag de el sa ne uitam la filme!´ Sigur, nici o problema, oricum eu n-am somn, asa ca de dimineata la 4.30 cand o sa se trezeasca sa se duca sa ma ia de la gara, o sa ma gaseasca in bucatarie.
Am ajuns in Bucuresti pe undeva pe la 2.30 AM. Cand am intrat in apartament, fratele meu mic si-a scos capul din fosta mea camera de studentie bucuresteana. Si asa era cu un cap mai mare ca mine cand am plecat, acum era si mai mare! Saracul a stat si m-a asteptat. Am stat de vorba in bucatarie pana cand s-a trezit David(surpriza a cam fost stricata pentru ca m-a auzit vorbind), dar evident tot s-a bucurat. Fratele mic s-a dus sa se intinda si el putin si am ramas la povesti cu David. Urma sa plecam la 7 dimineata cu masina spre Constanta. La repartizarea bagajelor in masina, David glumea cu mine, ´Aaaa, sa nu ne facem probleme ca nu avem loc cu toate cele si chitarile, oricum Ioana probabil are doar o punga!´
Am ajuns in Constanta la 9.30 AM. Mama ma astepta entuziasmata in fata blocului. Imi fusese asa de dor de toti! Nu-mi incapeam in piele de bucurie si vroiam sa povestesc tuturor de cum este in Viena!
O alta nota: ca si intru-un alt post doresc sa multumesc inca o data echipei Austrian Airlines de data aceasta, cea din Viena, pentru ajutorul cu biletul de zbor, chiar daca a fost din prostia mea si chiar daca mi-au pierdut bagajul.
5.7.08
Primul Zbor spre Casa
Tot aprilie. 24 mai exact si prima data cand ma intorc acasa de cand m-am mutat in Viena. Cadourile sunt cumparate pentru toata lumea de cu trei zile inainte de plecare, bagajele sunt gata de cu doua zile inainte. Traseul spre aeroport este verificat si rasverificat la minut si mai am exact banii de bilet si atat ( adica 3.40€ - unele lucruri in studentie nu se schimba niciodata). Sa se noteze ca este a doua oara cand zbor.
Zborul meu ajunge tot in Timisoara pentru ca atunci, in viteza de luat bilete in ziua zborului din cauza problemelor cu plecarea, era mult mai ieftin un bilet dus-intors decat doar dus (si oricum am decis ca nu mai merg niciodata cu trenul).Norocul meu face ca exact atunci prietena mea cea mai buna si prietenul ei sa fie in vizita in Timisoara cu masina. Asa ca stabilim sa vina sa ma ia de la aeroport. David nu stie nimic si este pregatit sa vina sa ma ia din Gara de Nord la 6 dimineata, adica cam cand ajunge trenul din Timisoara in Bucuresti. Il am complice pe fratele meu mai mic, Dan, sa-l tina treaz pana cand ajung eu, evident cu cateva ore mai devreme. Deci totul e bine si frumos aranjat, ce poate sa mearga rau?!
Ma trezesc dimineata, in ziua Zborului. Metodic, imi iau micul dejun si imi impachetez ultimele lucruri, tragand super mult de timp , pentru ca evident, m-am trezit mult prea devreme din cauza nerabadarii.
Plec, si in drum spre Sudbahnhof, unde urmeaza sa iau schnellbahn-ul spre aeroport, ma intalnesc 10 minute cu Lorand sa-mi iau la revedere.
Ajung foarte frumos in aeroport, cu o ora si jumatate inainte de plecarea avionului, asa cum ma sfatuise Tibi. In prima faza, m-am speriat putin ca nu stiam de la ce terminal pleaca avionul ( pe langa lipsa mea acuta de experienta in ceea ce priveste aeropoartele, am si bilet electronic, adica nimic in mana, ca sa fiu si mai high-tech si sa-mi prind urechile). Dar in final, m-am prins si am mers la Terminalul 2.
Evident aeroportul era imens. Eu pana acum, ok, mai vazusem Otopeni-ul, cand mai condusesem si asteptasem lume, si aeroportul Timisoara din care plecasem si atat.
Si aeroportul asta era de 3 ori mai mare decat cel din Otopeni (a se citit doar Terminalul in care eram, ca doar pe acela l-am vazut.) M-am invartit putin pe acolo, m-am dus la Informatii sa intreb daca ar trebui sa-mi printez biletul si ei m-au trimis la biroul Austrian Airlines, unde am aflat ca trebuie sa fac check-in-ul doar cu pasaportul. Bun. M-am postat in fata panoului de plecari, asteptand sa anunte check-in-ul pentru zborul meu, asa cum stiam eu ca se face din Timisoara. Si am stat, si am stat... si ma gandeam, uite astia, ce aiurea, ca n-au pus banci pe aici ca sa stai si tu jos cand astepti check-in-ul. In jurul meu lumea se tot foia, facea self-check-in-ul la diferite touchscreen-uri de pe acolo sau isi infasurau bagajele in plastic. M-am hotarat sa ma plimb putin, am mers la toaleta, m-am oprit intr-o librarie de pe acolo sa arunc un ochi.
Cu 45 de minute fix inainte de plecarea zborului, mi-am dat seama ca ceva nu este in regula daca nimeni nu zice nimic de check-in asa ca m-am dus la acelasi birou Austrian Airlines sa intreb. Mi s-a zis ca pot sa fac check-in-ul oriunde si oricand la orice birou economy Austrian Airlines (erau in jur de 60 de astfel de birouri aliniate frumos si toate rosii, nu aveam cum sa le ratez). M-am dus spre ele, si la intrarea in carnatul de directionare a cozii am aratat pasaportul unui tip, care m-a indrumat spre unul din punctele de predare a bagajelor. La birou, o doamna draguta, imi pun bagajul pe banda (bagaj de doar 12 kg - HA!) si arat pasaportul si ii spun ca merg la Timisoara. (Temeshvoara - cum zicea tipa). Tipa imi zambeste si ma mai intreaba odata unde merg si la ce ora. Ii spun. Si zambind imi raspunde ca check-in-ul s-a inchis. Stai asa cucoana, ce zici?! Cum adica? Am fost aici, nimeni n-a zis nimic de check-in. Cum adica s-a inchis?!!
Imi explica ca aici nu se anunta check-in-ul si ca il faci tu singur la acele touch-screen-uri cu minim 45 de minute inainte de zbor.
`Does this mean I lost the filght?´
´Yes.´ (si zambeste)...
Subscribe to:
Posts (Atom)
Posts
