Ziua 0 (sau Plecarea)

6.35 AM
Ziua incepe bine, ma pregatesc pentru plecare si in drum spre gara trec pe la primarie sa-mi iau pasaportul. Parintii mei ma duc la microbuzul de Bucuresti. La pauza pe care o face microbuzul, cred ca pe undeva pe la Cernavoda, stau si ma uit la ceilalti calatori din microbuz si ma intreb, daca unul dintre ei macar, banuieste ca eu urmeaza sa-mi parasesc tara. Evident ca nu. Ma limitez doar sa zambesc si sa incerc sa-mi incap in piele de nerabdare - maine dimineata la ora 10 o sa ma plimb pe strazi vieneze...
David, vine si ma ia de la gara cu masina. Acum, camera in care am convietuit in Bucuresti ii ramane doar lui si poate sa faca ce vrea el si sa-si puna ce postere vrea el. Nu mai trebuie sa-si faca griji de posterul cu Amelie, care evident vine cu mine.
Cand ajungem la apartament, imi finalizez bagajele. Concluzia - doua trolere (unul mare si unul mediu), un ghiozdan, o geanta si un tub cu foi. Aproximativ decent, desi sunt mai multe carti decat haine, si deci greutatea e mai mare. Oricum eu nu am de ce sa-mi fac probleme - baietii ma pun in tren, alti baieti ma iau din tren.
La pranz primesc primul telefon de la prietena mea cea mai buna. `Auzi, am citit pe net, ca ungurii fac greva si ca intorc trenurile la granita!´ - Au zis ceva la stiri? ´Nu.´ - A, pai atunci nu am de ce sa-mi fac probleme!
Dupa 10 minute primesc telefon de la mama, care ma anunta aceeasi chestie, dar de data asta ´spusesera la stiri´. Pai ok, hai macar la gara cu bagajele sa vedem ce se intampla exact, si daca eventual pot sa-mi iau banii pe bilet.
Ajungem in Gara de Nord si imi las bagajele in masina lui David. Inauntru ma astepta fratii mei cu prietenele si prietena mea cea mai buna, care inca nu aflasera in totalitate de ce se intampla. I-am lasat cu gura cascata si m-am dus val vartej la biroul de bilete internationale. Acolo, doua femei se certau cu tipa de la bilete. Am asteptat mai mult sau mai putin rabdatoare si am incercat sa fiu cat mai civilizata. Ok, sunt sanse 50-50 ca trenul sa treaca granita, iar daca vreau banii de bilet inapoi trebuie sa ma duc la Budapesta sa-i iau, ca nu e vina CFR-ului. Ach! Inteleg. Logica lui peste.
Bun, ma intorc la micul grup si hotarasc, si in urma unei discutii cu unul dintre controlorii trenului, sa ma urc totusi. Poate in 10 ore pana ajunge trenul acolo, se da drumul la granita.
Baietii aduc bagajele si oberv ca vagonul meu nici nu face parte din tren. Controlorul ma anunta ca respectivul nu s-a intors din Viena asa ca imi arata un loc la clasa 1. Urmeaza sa merg si high class si cu un controlor propriu, avand in vedere ca nimeni nu se mai urca in tren. Din cate am inteles in tot trenul mai sunt doar doua persoane pentru Austria. Un roman si un austriac. Ok, cel putin nu sunt singura.
Ma instalez in compartiment si cobor sa-mi iau la revedere de la grup. ´Well, daca trec granita, ne vedem in 3 luni, daca nu trec granita... ne vedem maine!´
Si asa am plecat.